Endless Nameless

" xx " e ca o plimbare nocturnă într-un oraş stilat. Romy şi Oliver se împletesc armonios :vocal , instrumental şi spiritual . Minimalismul coperţii e apăsător. Într-un interviu , Romy spunea că lor le place "x". Ca simbol şi ca semnificaţie. LP-ul ăsta e indecent de bine realizat şi gândit. Practic , nici nu ştiu ce să scriu.

Vorbeam acum câteva săptămâni cu cineva despre fraza deja cunoscută : " muzica s-a terminat , nu mai e nimic de compus sau de arătat. " . El era de acord , eu eram de acord. Se pare că ne-am înşelat amarnic. The xx ne arată că poţi reinventa muzica . Măcar un pic , măcar 1 %. Cu riscul de a fi exagerat , pot să merg mai departe şi să spun că oamenii ăştia au inventat un fel de " experimental-night-pop" .

E un album puternic , reprodus subtil , rafinat. E ca şi cum ar fi cântat încet , nu cumva să trezească industria muzicală de mult adormită.

Instrumentele pătrund în tine ca nişte lumini pierdute . Minunatul drum machine , cealaltă chitară şi orga îşi fac treaba perfect in toate melodiile. În " Stars" şi " Crystalised " basul e fermecător . Chitara timidă impresionează în aproape toate piesele , mai ales în " Islands " , "Heart Skipped a Bit " şi " Crystalised" . Da , " Crystalised" e epicentrul plăcerii în " xx " .

"xx" e un album pe care trebuie să-l asculţi cu atenţie , să-l simţi. Cuvintele sunt de prisos.